suntem prea probabili să ne înțelegem justificările
iar timpul de care ne sprijinim forma
putrezește
direct în imediatul pieptului

este un anotimp condamnat la supunere
curge vehement dintr-un singur cuvânt
peste care niciun om nu a fost în stare să trăiască
dar nu asta m-a însemnat
nu despre crime îți vorbesc în acest poem
nici despre iubiri eșuate în singurătatea unui pește
înaintele nu s-a inventat niciodată
chiar dacă poartă numele orașului
în care te-am parcurs ore în șir
nu se simte mărturisire
cade de sus în jos ca un adevăr despre nimeni

ți-am tot vorbit de el între asediile mele

spre deosebire de oameni
iubesc abatoarele și mâinile de înecat
păsările de zi și trupurile de o noapte
atârnările lucide în capătul frânghiei
nu m-au condamnat la nesfârșire
ci intențiilor tale bune